My yesterday evening. Unu. Invartit in jurul cozii.

Bun, e luni seara, optiunile sunt cam limitate, incercam sa incropim ceva. The ceiling's the limit. Suna. "Hai in juma de ora pe la unirea, da' te rog io mult nu mai intarzia ca acolo chiar n-am unde sa parchez." Ma declar profund ofensata ca ar banui vreo intarziere din partea-mi (other than some mental sort of..delay. Si peste zece minutele bag si the little white lie, realizand ca there's no way in heaven, hell or earth i'd make it on time. "Trebuie sa astept pe ..cineva sa vina sa ia..ceva. Intelegi? Hai decalam nitel". Ok, that should buy me some time. Hrm...what to wear...azi iesim in oras...iesim atat de rar in ultima vreme..hai sa incerc sa fiu oarecum feminina. Asa ca ma asortez/cosmetizez/rimelez. M-am si pieptanat. Jur. In lift primesc un telefon. Sunt informata pe un ton disperat ca vine..cineva sa ia..ceva. Pedeapsa divina pentru minciunica. Stanga imprejur. Ma rog, depasesc momentul, acumuland nervii de rigoare. Ajung la eterna rascruce din viata mea. Sa aleg tragicul transport in comun sau magicul taxi? Ech, azi ma respect, doar m-am si aranjat, nu ma fac pe mine 10 roni. Ajung pe la piata alba iulia (ca deh, se schimbase locatia intre timp) si ce-mi e dat sa vaz prin geamul masinutei galbene? Un baiat si o fata care se plimbau voiosi. Nimic spectaculos, ati zice, insa baiatul era un prieten pe umarul caruia bocisem in spatiul virtual cu doar cateva ore in urma. "Sunt deprimata, n-am chef de nimic, nu vreau nimic, daca as putea trece prin viata fara ca nimeni sa nu-mi adreseze nici un cuvant ar fi perfect" In fine, negativitate servita la galeata. Dumnealui, cam tot prin zona aia..ca mrr, nici el nu e prea jovial, ca hrr, viata asta..consuma si el..cu lingurita. Revenind. Il vad. Sunt indignata (nerealizand pe moment ca si eu incalcasem promisiunea tacita de a petrece o luni seara deprimanta intre cei patru pereti ai camerei). Ma dau jos strategic, imi aprind o tigara si ii astept. Stau cu spatele, ma uit la ceas, scriu un mesaj, il sterg, estimez ca acum ar trebui sa fie la doi pasi de mine. Ma intorc cu naturalete. Sau cel putin incerc. Oaaa, ce surpriza! "heei, ce faci aici?" Small talk, big talk, se citeste amestecul de indignare plus deceptie in ochii fiecaruia. Ce depresie fictiva, dom'le. El bine-mersi, eu proaspata ca o floare. Incepe sa ploua cam violent. Ei aveau umbrela. Adica uite ma, carevasazica(asa se scrie? am intrebat pe mess dar se pare ca am numai prosti in lista) era o iesire planuita sau cum? Macar eu am decis sa-mi inving depresia in mod spontan, asa. Maa rog. Scurtez discutia pe motiv ca nu vreau sa-i tin in ploaie(in traducere libera voiam sa ma adapostesc undeva mai repede ca era pacat de minutele petrecute in fata oglinzii). Apare intr-un final apoteotic si cine trebuia sa apara, urland de pe celalalt trotuar ca sunt inconstienta ca umblu asa despuiata. Well, hello to you too. Deodata ma trezesc cu ditamai hanoracu' pe mine. Whoaa, when did he just do that? E imens si imi acopera munca. Intreb unde merge dar, ei bine, e surpriza. Nu stiu daca stiti ca pe unde era fostul bloc connex (undeva intre vitan si unirea) exista la un moment dat un teren viran,populat de o mana de pesti care isi desfasoara activitatea inconjurati de o mana de graffitiuri. Ploua rau de tot, e mocirla, mi-am murdarit pantalonasii, ma simt ca o cenusareasa, nu inteleg unde mergem, ne latra cainii, ajungem intr-o groapa. Da da, o groapa. Mare de tot. Ce s-a intamplat acolo si de ce aflati in episodul urmator ca mi s-a facut cam foame.