Despre ace si fericire

Deja eternele mele peregrinari prin clinicile medicale (pentru a trata rinita transformata in sinuzita transformata in migrene transformate in depresie) m-au adus prin tot soiul de situatii. Ultima isprava este mersul la acupunctura. Un vis devenit realitate, cu alte cuvinte. Nu prea stiam la ce sa ma astept, insa credeam ca macar de un prep-talk o sa am parte. Ei bine, n-a fost asa.

Am intrat in ceea ce parea (si s-a dovedit) a fi un apartament dubios si sumar mobilat, unde fiecare camera era dedicata unei activitati de genul reflexoterapie, acupunctura, terapie cu nu stiu ce cristale (de fapt in fiecare camera se rezolvau integrame). Ajung la nenea care-mi fusese recomandat si dau peste un fel de former hippie simpaticut la prima vedere. Ma pregatesc sa-i prezint dosaru-mi voluminos cu toate retetele, radiografiile si minunile planetei terra, insa nu ma lasa deloc sa vorbesc si ma intreaba scurt "a, te doare capu', nu?" Incerc sa dau un raspuns ceva mai detaliat, cu zonele vizate, cu intensitate, cu frecventa, cu niste fizica cuantica, dar ma intrerupe imediat "deci te doare capu. se rezolva, gataa, hai, dezbraca-te". Imi ridic blugii pana deasupra genunchilor (varianta cu dat jos de tot parca nu prea imi suradea) si dau sa trag de timp. Acele se apropie de mine cu o viteza orbitoare si nici nu apuc sa clipesc bine, ma si trezesc cu unul infipt in picior. Mi se tot repeta ca nu doare. Eu tot repet ca doare. Vin argumente de genul "am avut si pacienti de 5 ani care nu s-au plans", trimit replici de genul "acum aveti si pacient de 21 care se plange". Nu foloseste la nimic, acele se infig in continuare in pielea-mi de alabastru (adica naspa, am inteles ca tanorexicele sunt atractive).

Ma rog, sa zicem ca in maini si picioare a fost cum a fost. Dar cand a ajuns la fata...bai..hold on a second..this face is how i make a living, it may not be much insa daca tot am trecut de pubertate fara s-o pierce-uiesc, mi-as dori sa ramana asa, grazie tante. Acum am 5 ace infipte in fata, 2 in urechi, 2 in ceafa, 4 in maini si in jur de 10 in picioare. Dezmat total. Ma apuca un ras isteric insa trebuie sa ma abtin, doare daca te misti brusc. Cand in sfarsit incep sa ma obisnuiesc cu ideea, vad ca ia o revistuta d-aia de la nu stiu ce hipermarket de pe biroul pustiu si incepe sa tot taie bucatele de hartie. Intreb pentru ce sunt si mi se raspunde ca voi primi niste tigari speciale. Aha, ok, m-am lamurit. Imi pune hartiile in acele din maini si ceafa (cum se pun si la lumanari, sa nu te picure ceara fierbinte), dupa care infige niste bucati mici de tigari (winston rosu, adica jeguri) si le da foc. Ca sa incalzeasca traiectele alea si sa circule energia si sa *insert alte explicatii amuzante*.

Asa ca iata-ma intr-un cabinet amarat, facuta pernita pentru ace si avand patru tigari aprinse dar fara sa fumez. Mai lipseste samanul care sa danseze pe langa mine. Nu mai intru in detalii legate de comunicarea anapoda dintre noi (exemplu concludent: ma intreaba daca am probleme cu somnul sau palpitatii, raspund ca nu, imi spune ca mi le rezolva si pe alea). Sedinta magica ia sfarsit, acele imi parasesc trupul firav si gaurit. Nu ma pot abtine sa nu remarc ca in cabinet nu exista nici o oglinda. Dau fuga pe hol si constat cu mirare (si o nespusa bucurie) ca semnele de pe fata nu sunt notabile. Asta a fost acum cateva zile. De atunci am mai facut doua sedinte, si fiecare e altfel, niciodata nu stiu de cate ace am parte, de cate ori ma incendiaza, daca imi ia foc podoaba capilara au ba, daca ma tine juma de ora sau mai mult. Te obisnuiesti.

Oricum, ce trebuie mentionat este ca, pentru prima data in trei luni, ma simt ceva mai bine. Si nu cred sa fie doar autosugestia la mijloc. Si beau apa si nu curge prin mine, ca in desene animate. Si da, doare cand iti infige alea, doare cand te vezi impuns, doare cand vine si ti le rasuceste sau le baga mai adanc. Insa, pe langa rezultatele vizibile (nu ma refer la semnele de pe piele sau la faptul ca arat acum ca ultima drogata which i no longer am, ci la faptul ca ma simt mai bine), experienta povestita aici mi-a fost de folos si intr-un mod ceva mai deep (nu, nu doar skin deep, numai glume din astea imi vin in minte). Imediat explic la ce ma refer, pentru ca ma simt nevoita sa impartasesc concluzia mareata la care am ajuns cu all you philosophers out there. Lasati existentialismul si noptile petrecute meditand la rostul ascuns al vietii. Va spun eu ce inseamna fericirea. Luati repejor un carnetel si notati. Fericirea inseamna sa nu ai 30 de ace infipte in tine. As simple as that. Nu pot sa descriu cum ma simt cand le scoate. Presupun ca asa cum se simte si o femeie cand naste, ce mai conteaza durerea, a scapat de bagaj (si acum mi se vor urca in cap toti familistii pentru care sarcina este un lucru dumnezeiesc si parfumat). Incercati si va veti convinge. A, si doctorul care initial ma speriase e chiar ok de fapt. Sau ma rog, e pe undeva pe aproape.

Vedeti ca au o oferta la billa, la patru sapunuri cumparate, primesti unul gratis. Am vazut pe hartiutele din mainile-mi rastignite. Azi a fost mai palpitant, bucatile erau dintr-o revista cu mobila,woo hoo.
Poza am insfacat-o de aici.