La datorie

Am revenit, dupa nu-prea-tainicul periplu prin spitalele patriei. Nu stiu cum sa incep, ce sa povestesc, parca m-am ratacit pe undeva. Cu riscul de a lasa impresia ca i actually have a heart inside this treasure chest, ma incumet sa spun ca m-au bucurat mesajele primite pe blogul aici de fata.

Si ca de fiecare data cand nu am mare lucru de facut, am ajuns la niste concluzii marete, dupa cum urmeaza:
- la dracu, chiar imi pasa putintel de blogul asta, mi-a cam intrat pe sub piele
- trebuie sa dau cuiva numele de Tybalt, oricui, nu neaparat zamislit de subsemnata
- e urat in spital
- singura parte buna e ca poti sa-ti plangi de mila pana te plictisesti
- rezidentii din spitale sunt umiliti de multe ori doar pentru calire
- mare smecherie cu lantul trofic
- de ce o fata draguta (care mi-a fost colega de rezerva) poate avea un prieten badaran si cu blugi urati
- revistele sunt degeaba, am frunzarit o gramada, temele predilecte sunt: cum sa slabesti, cum sa nu mai fii grasa, cum sa fii o fata super, cum sa ai orgasm nu stiu de care, cum sa te imbraci, cum sa-ti dobandesti independenta, cum sa citesti gandurile lui, cum se balacaresc vedetele. Repeat.
- cand inca incercam sa ma dezmeticesc din anestezie, n-a fost o idee prea buna sa intervin in discutia dintre mama si xulescu:
mama: da, si suntem trei surori, cea mica e in braila, eu sunt la mijloc si mai aveam o sora mai mare
eu: care e cea mai mare dobitoaca dintre toate

Sper sa ma fac bine.
Azi vine frigiderul.