Pai se poate?!

Am zis ca daca iti spun in treacat ca am un blog nominalizat la un pseudo-concurs o sa ti se para inedit si o s-o cataloghezi drept realizare haioasa de-a odraslei, unica si irepetabila (realizarea..cred). Nu insa ca vei incepe sa mi-l cauti trimitandu-l pe google dupa un "blogg depresiv". Credeai ca n-o sa aflu? Eu aflu TOTUL, ca atunci cand ti-am spart parola la agenda cand aveam 5 ani.

Daca am trecut de adolescenta fara sa-mi citesti jurnalul, sa-mi umbli in geanta sau sa ma intrebi daca ma droghez, cred ca putem ajunge totusi la un consens. Acesta este blogul unde imi vars toti nervii si imi arat cea mai urata latura a unei personalitati *aici am sters multe epitete, te las pe tine sa completezi ce vrei*. Nu este un blog de familie. Nu este un blog de picnic, de sarbatori, de bucurii si vise implinite. Este un blog urat unde scriu lucruri urate si asa trebuie sa ramana. Daca voiam altceva, ma angajam sa scriu la acasa magazin.

Nu vreau sa incep de-acum incolo orice post(post egal insemnare in limbaj de blogger) cu intrebarea "oare ce o sa zica daca vede?" in minte. Am 21 de ani dar asta nu inseamna ca vreau sa asisti la toate scandalurile mele virtuale sau la declaratiile pe care mi le fac sutele de fani. Sau sa-mi atragi atentia ca am emis vreo ipoteza gresita si sa ne apucam sa discutam despre asta la masa de duminica.

Asa ca, te rog, nu-ti mai face adrese aiurea pe gmail ca sa te abonezi la blog fara ca eu sa stiu. Respecta-mi dorinta. Nu am cum sa te verific, nici nu voi incerca sa o fac, dar sper ca vei tine cont de ce am scris aici.

P.S.: Ai niste bani? Cand imi iei masina? Vrei sa le spun cititorilor mei ca esti zgarcit?!