64 de ani..

..au trecut de când a fost înfiinţată firma Ikea şi până când a ajuns în România.

Am fost târâtă aseară de una bucată prieten în una bucată magazin Ikea ca să cautăm una bucată canapea pentru una bucată sufragerie. Deci mai multe bucăţi în ecuaţie, în frunte cu eu, bucăţica supremă. Nu pot să spun că te călcai în picioare, însă loc de dansat samba n-aveai. Deci pentru ăia susceptibili de agorafobie, myself included, era cam problematică treaba. Oricum, oferta de canapele era slăbuţă, în schimb la accesorii şi alte prostioare stau bine băieţii. Nimic prea rafinat, mie una imi inspira exact genul de mobilă pentru tineri recent mutaţi din cămine de nefamilişti. Adica e numai bună pentru prima ta casa, asta presupunând că nu te-ai născut într-o familie de top 300.

Dar să revenim la ce mă roade, pentru că ştiu că asta aşteptaţi. Mă roade că am văzut atâtea chipuri de oameni pur şi simplu hipnotizaţi de ce era acolo. Oameni care se aflau în faţa unui parc de distracţii imens, nemaipomenit, dincolo de orice putere de închipuire a lor. Oameni care se uitau la nişte bucăţi vopsite de lemn ca la nişte sfinte moaşte. Oameni care se simţeau, sau încercau să pară e-u-r-o-p-e-n-i.

Românii nu îndrăznesc să pretindă nimic. Ei sunt recunoscători cănd li se dă ceva, cam orice, şi au atitudinea unui copil căruia îi arunci o cutie de bomboane goală, după ce l-ai cotonogit bine de tot. Se bucură, dar se şi teme. Se teme până şi de a se bucura. Ikea este pentru alţii un fel de bucur obor, un fel de mc donald's. Pentru noi e însă mana cerească, este confirmarea mult aşteptată a unei evoluţii. Vine Ikea, vine Ikea, ai auzit că vine Ikea?! Băi, nu vine pentru că suntem frumoşi, buni, sau în vreun alt fel. Vine pentru că vrea să mai scoată nişte bani. Daca ai avea un circ, şi să zicem că ţi-ai putea permite să faci şi turnee mai modeste, dar din care ar ieşi oricum profit, nu te-ai duce şi prin Anglia, şi prin America, şi prin Congo? Mă rog, poate e deplasată analogia. Ideea (mea) e că suntem foarte în urmă, iar bucuriile de moment de genul vine nu ştiu cine nu fac decăt să amăgească şi să distragă atenţia de la lucrurile importante pe care le aveam de făcut. Ikea vine, dar Ikea poate foarte bine să şi plece.

Senzaţia magazinului părea să fie sectorul cu mâncărică suedeză, de unde mi-am umplu sacoşa cu diverse treburi, pentru a-mi satisface curiozitatea papilelor. Nu-s grozave, dar ciocolata la 15 mii e mai bună decât poiana noastră. Etc etc.
Coada la hot dogii de 1 RON era kilometrică, deşi dogii cu pricina arătau cam fugăriţi de hingeri. O altă chestie specific mioritică, nu ne învăţăm minte că lucrurile ieftine sunt bune de cumpărat numai dacă iţi sunt şi utile/plăcute şamd. Degeaba e ieftin, nu ţi-l cumperi doar pentru asta.

Parcă văd că toate casele vor arăta la fel.

P.S.: La plecare am râs de Mobexpert-ul care suspina în beznă. Până la urma cred că el va râde mai bine, pentru că de la Mobexpert o să luam canapeaua. Excesiv de scumpă, dar mişto. Pentru că nu găsesti decăt nesimţit de scump şi ok, sau ieftin şi nesimţit de prost.