Stiati ca ursii panda sunt pe cale de disparitie? (titlu alternativ usor de intuit)

Zilele trecute mergeam pe fast forward pe la universitate. Se intunecase si aveam si o caciula-sapca pe cap asa ca prietena de demult care a trecut pe langa mine nu m-a recunoscut. Oricum avea cearcane adanci si par obosit, se uita in jos si mi-a vazut pantofii cei noi (spectaculosi, dealtfel). Mi-am adus aminte imediat cum mergeam impreuna pe strada si senzatia pe care o ai cand remarci in acelasi timp cu cel de langa un lucru care va place, fara sa verbalizezi etc. Stiam ca ii plac pantofii pentru ca ii cunosc gusturile. Am vrut s-o salut pentru o secunda dar mi s-au oprit cuvintele in gat si a venit peste ele un reflex profund de voma.

Mi se par incredibile pornirile de a fi inca bun cu oameni care te dezamagesc (nu la modul absolut, pe care il pot tolera, ci la modul extrem de pamantesc, meschin si mic). Stau si ma gandesc cat de urat ma port cu putinii oameni din perimetrul meu si cate sanse gratuite si chioare dau bazandu-ma pe un instinct construit din replici de film. Cred ca ma caracterizeaza foarte bine termenul de fraiera. Fraiera, bleaga, impiedicata. Dar nu fraiera-in-toate, ci o fraiera-afurisita, fraiera-catea, deci fraiera-fraiera (sper ca ma intelegeti). Tricky. Eram ieri intr-o librarie, cautam un roman de-al lui Murakami, nu l-am gasit, am fost asaltata in schimb de ultimul Beigbeder. Bai si banuiam ca e o mizerie, stiam ca de la 199 incoace n-am batut pasul pe loc (eu, nu noi), dar tot mi l-am luat, in ideea de "hai..ca..poate..poate". Acum, la cateva zeci de pagini distanta, ma gandesc cui i l-as putea face cadou.

Ca o bombonica, gasii adineauri acest scurt metraj pe blogul verbiaj, unde am fost trimisa de o fata cu picioare lungi, spunandu-mi-se ca e un loc tolerabil. Gratie unei experiente de invidiat in domeniul asta, nu mi-a luat mai mult de 15 minute sa imi fac o parere, pe care ar fi complet inutil sa o expun aici. Hai macar cu bombonica:



Desi nu sunt deloc genul care tresare la abordari din astea (un alt subiect pe care poate vom avea placerea sa il discutam cu alta ocazie, in linii mari e vorba de videoclipuri cu fete mov la cantece cu versuri despre fete mov, despre apelul la suspin pentru a ilustra tristetetea si despre adaptarile moderne si alunecoase ale acestor artificii care, pentru mine, raman simplute si nesimtite), acum m-a prins si sunt dispusa sa o recunosc, just this once.

Si am mai descoperit ceva, prin cai pe care poate n-ar trebui sa le batatoresc atat de temeinic, si anume un blog care, spun expertii nostri, este foarte posibil sa fie cel mai penibil blog din istorie. Luati de aici arta (intr-un fel ii multumesc ca imi face sarcina usoara, nu am de ce sa dezvolt subiectul, este penibil-plenar).

Imi propusesem sa mai scriu despre ceva, numai ca m-am plictisit. Stiu ca fata din primul paragraf citeste aici, dar asta nu a contat.

4 comentarii:

anaid spunea...

tot e mai bine decat catea fraiera

drull spunea...

Lol, nais anaid
Drull crede ca te judeci prea aspru, sau judeci prea aspru, sau judeci

Anonim spunea...

frumos scurt metrajul. In sfarsit un post in parametrii Utopicului, credeam k nu mai este viata pe aici dar m`am inselat. Spor

utopic spunea...

e totusi toamna