De ce nu mai scriu

Pentru o mie de oameni care ma intreaba asta intr-o mie minus una de nopti. 

Pentru ca uneori mediul, in loc sa-ti coafeze mesajul, sau sa se contopeasca intru sfere albastre cu dansul, mi ti-l ia de par si mi ti-l smuceste si mi ti-l zdreleste de toti peretii nevaruiti. 
Pentru ca ma alesesem cu un stalker in toata puterea cuvantului si asta m-a speriat. Si stiu ca acum citesti asta si ca stalker suna intr-un fel si nu e poate cel mai bun termen dar crede-ma exact asta a fost senzatia. Pentru ca nu mai vreau sa tin pasul cu o schimbare care-a inceput sa adie a stat pe loc sau a reiterare mecanica. Pentru ca m-am indragostit la un moment dat, picat, imaginat, si-am dat-o in bara rau de tot. Pentru ca am ajuns sa detest majoritatea obiceiurilor, fetelor si spatiilor inconjuratoare. In fruntea listei innegrite fiind chiar eu, pentru ca le accept in continuare pe unele. Pentru ca am facut totusi putin curat prin jurul casei mele insa procesul de selectie, odata pornit, s-a facut bulgare de nea, caci la printipuri se aplica treaba aia, "totul sau nimic", lasandu-ma deci singura locatara a unor camere ce se vor umplute.  Pentru ca poti sa ti-o freci cu o mana dar viata ti le cere pe amandoua. Pentru ca tot ce poti face este sa te pui pe picioare. Preferabil intr-o forma macar putin propusa, nu complet modelata. 

Mi-am dezlegat obsesia pentru timp. Pentru ca frica de moarte e de fapt grija incetarii vietii intr-un moment in care vei mai fi avut ceva de facut. Frica de a nu trai indeajuns de mult, de bine, de iubit, de inteles. Frica de viata. 

Respir mai putin impovarata si asta ma deruteaza deocamdata. Nu sunt nici in alergatura de dinainte, nici in linistea de dupa. Sunt fix ritm. 

Niciun comentariu: