Incearca tu sa te bucuri din orice. Sa te duci si sa ramai nealterat la evenimente prin care intelegem concerte. Incearca sa-ti conservi o stare pentru mai mult de cateva clipe. Sa dansezi de amorul picioarelor si sa dai din cap doar ca sa-ti scuturi gandurile. Sa faci abstractie sau sa fii puternic fara feedback. Mie nu-mi iese.
Ce s-a intamplat in the whitest night din iunie e ca am fost cu totii vii cu un motiv. N-a fost prima data dar a fost al naibii de adevarata. Hai ca se poate daca ai si de ce. Daca te uiti in jur si oamenii de langa tine sunt acolo cu un motiv. Daca au iesit din case nu pentru ca nu aveau ce face, daca au mers la Arene nu pentru ca nu aveau unde altundeva, daca s-au imbracat frumos nu ca sa evite conversatia. Daca pe scena sunt niste baieti care stiu de ce sunt acolo si care te asteapta la jumatatea distantei fara s-o masoare exact, ca asta inseamna de fapt negocierea, sa dai cat de multi poti fara sa te gandesti cat primesti inapoi si daca ai negociat cu cine trebuie afacerea va despica marea. Daca de fapt se implineste un singur daca, sa fie dracului frumos in pana mea.
Mamici proaspat recuperate si tiganusi publicitari si arlechini brusc ceremoniosi care s-au prins ca se intampla chiar ceva, si oameni cu rate si butoane blocate care nu danseaza niciodata, mai putin acuma. Si Shere cel abil care ni-l aduce pe Erly la propaganda, unde totul pare brusc mai sincer decat o onomastica de clasa a 6-a si unde toti suntem brusc mai politicosi si mai atenti, nu fuma langa el ca are astm si nu-i place, sigur sigur, o sting acusica, chiar n-am nevoie de ea. Bineinteles, pe terasa n-a fost o mare crema muzicala dac-o intrebi pe burtica mea, insa era deja activata bunavointa, manca-o-ar mama, si asta in sine e ceva.
Genul de scorpion care iti lumineaza camera, mai stiu eu pe cineva. Dar nici cea mai misto lumina nu functioneaza intr-o camera care n-are nimic in ea. Back to you, str. Speranta.
Un pesimist s-a dus la Arenele Romane si a plecat de acolo optimist. Fals. S-au dus niste oameni umpic sleiti acolo si si-au adus aminte ca sunt de fapt ok, ca n-au incetat niciodata sa fie, ca asta nu se vinde-n galantar, nu se uita, nu se imprumuta, doar se-ngroapa in fundul asteptarii cea de toata ziua mea, ca intr-o gradina, ca o comoara, cu straturi de pamant si gropi puse peste ea. Nu ne e niciodata bine aici unde suntem nu e niciodata vina noastra. Mi-as dori intr-un fel sa fie asa.
In noaptea aia am simtit si gandit ca cel mai bun lucru din jur nu sunt eu, suntem noi toti. Dupa aia (un somn de 17 ore) mi-a trecut. Poate daca se intampla mai des, ma tine si pe mine. O fi cam ca erectia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu