Si cu cea mai mare impacare o zic, invelisul asta de dragoste hipiot bolsevica pe care ma tot indemn, la apelul atatora, sa-l port, e de fapt singurul la indemana si o simpla foita de ceapa. De asternut peste niste piepturi golase care zbarnaie tare pe interior, si care isi dau seama, pe undeva, ca lumea din jur stagneaza. Iar prin asta noi ne fapt ne dam inapoi, ca niste ceasuri romanesti, cu toata forta inainte catre involutie. Oricat as incerca nu imi prieste, nu se intampla nimic, schimbarea de aici nu are nici sambure si nici ciorchine si da, sunt multe lucruri-locuri-oameni indeosebi, pe care le si ii iubesc, insa eu de plecat cam trebuie sa plec. Poate o sa fie bine si aici sau poate e bine deja insa nu pentru mine sau daca va fi candva nu cred ca am destul timp la dispozitie sa astept asta, sa fiu de fata, pentru ca va fi fost tardiv pentru puterile mele care au nevoie acum, nu maine, sa incerce sa infloreasca sau sa se ofileasca, in orice caz sa miste ceva.
I don't blame it on others as I don't blame it on myself. But I just got this reminder that every day is a battle between the good and the bad, and I am not a good girl and I am not a bad girl, I've always had this thing that's hard to put into words, like a compass that cannot be purchased or taught even if it gets broken it doesn't cease working. So try not to understand me or to reach out a helping hand. At least not for a while. Everything will be fine.
Un comentariu:
start
Trimiteți un comentariu