life to plumbers.
moarte lenta visatorilor, cerneala incinsa pe brate antieroilor, oda electronica a nepasarii, gloria perversa a uitarii. flori, fete, baieti si sageti.
ce culoare au ochii tai?
verzi. ba nu, verde!
imi place sa merg noaptea cu skate-ul, zic mereu skate si nu longboard pentru ca e mai scurt, si la vorba si la port, pe strazi si pe stradute, cand e vara dupa magic hour sa beau apa sa alunece departe sa ma dea cineva pe spate sa ma gasesc fara cuvinte si sa merg tot inainte. eu stiu pe toata lumea si alung pe toata lumea si nu sunt eu cu nimeni, nici macar mereu cu mine. eu sunt dupa nevoia fiecaruia si mereu in mintea altuia, in camasa de noapte a orisicarei povesti, indoi realitatea pana paraie abuzata ca o scrisoare metalizata descuiata. cu buricele pline de scame ale degetelor, am un set de rasete si o paleta de lacrimi colorate. sunt fata desteapta sau fata frumoasa sau fata cu blog sau fata despletita sau fata concentrata. niciodata toate, pentru ca daca ma arat pe mai multe geamuri circul mirarii trimite publicul la plimbare.
suntem construiti sa frecam pe jos cu disonante, sa fumam pentru ca ne place si sa ne bronzam nostalgic pentru viitor. dorinta din minte scapa printre degete pentru ca n-are forma n-are chip n-are asigurare de sanatate, n-are sens si n-are rost, ba mai mult, cu adevarat infricosator, le-ar putea avea pe toate.
in 2010 se poarta vasele comunicante sparte. zice ana la fereastra ca deja nu ne mai ranim intre noi, e mult si afectat spus, ne pisam direct, sau daca ne luam in brate ne luam din prima strans si apasat, ca o iesire violenta a memoriei corpului care stie cat de curand se vor fi dus toate. la noua deflagratie iesim toti in strada, cei care mimeaza substanta si aia care mimeaza detasarea. ne intalnim la mijloc unde sunt chit si pulbere toate, unde miroase a posibilitate si a cioburi proaspat sparte.
nu stiu ce se intampla mai departe
o r i c e
we are human, we just don't break.
Un comentariu:
give yourself a break once in a while
Trimiteți un comentariu