Ladies and gentlemen of Bucharest,

Behold the true effects of placebo.

Sa incepem cu inceputul. Voi incerca sa descriu cu rigurozitate seara de ieri desi probabil ma voi lasa prada sentimentalismelor. M-am trezit pe la 4 dupa-amiaza si am cam intrat in panica. Planuisem pregatiri ca pentru revelion. Mi-am facut unghiile in graba (blackest black), am aruncat repede pe mine tricoul pregatit cu o seara inainte (black si dansul) si am plecat. Mancat o pizza pe fuga in masina. N-a prea mers dar who needs food in times like these. Ajuns la arene pe la un 6 si un pic. Incercat sa temperez fluturasii din stomac. Oprit la o bodega de pe acolo. Purtat discutii aprinse pe tema evidenta. Dat telefoane peste telefoane ca sa aflu daca a inceput sa se intre. Desi mi se tot spune ca n-are rost sa mergem pentru ca e buluceala si etc simt cum fluturasii se transforma in elefanti imposibil de dresat asa ca-mi santajez prietenul si plecam. Demoralizare totala. In fata ne astepta o multime eterogena si inghesuita care astepta parca sa intre in paradis. Sau sa cumpere paine calda, daca schimbam filmul. Noroc ca printul consort e mai descurcaret din fire. Nu stiu cum a facut si pe unde m-a dus, cert e ca dupa doua minute (or even less) trecusem de culoarul pt invitatii si eram inauntru. Se cam calca pe cadavre in purgatoriu. Si iata-ne ajunsi. Eterna dilema: "unde stam?" Vreau in fata scenei dar posed una bucata rinita hipertrofica (deci respirat greu deci mi s-ar face rau deci hai sa nu) asa ca ne asezam pensionareste pe scaune in ideea ca mai bine vad tot concertul de la distanta decat jumate din el de aproape (cealalta jumatate urmand a mi-o petrece la spital). Mie una mi-a placut incalzirea de rigoare, mai un Le Tigre, mai un NIN, mai o maslina, indraznesc sa spun ca a mers treaba, desi oarecum previzibil si precaut, fara mari artificii. AB4 mi s-au parut o alegere inspirata, chit ca pareau oarecum straini de noi, asa proaspat veniti din Italia post-natala. N-a fost o intalnire esuata dar parca nici nu i-as fi pupat la sfarsitul serii. Urmeaza cea mai lunga jumatate de ora. Estimez ca am pierdut vreo 6 luni din viata cu emotiile si nervii consumati insa a meritat. In jumatatea aia de ora in care pe scena se tot fataiau oameni cu diverse cabluri dupa ei (si in care o confundam in mod constant pe gagica bruneta cu unul din membrii formatiei, nu stiu care, cu oricare de fapt) am zis sa mai studiez nitel multimea, la gandul ca poate voi avea cu ce-mi clati ochii. Acuma ce sa zic..ma asteptam la un strop de indrazneala, la oameni ceva mai excentrici. Parca nici micutii emo nu erau ca la carte. Plus ca multi oameni de pe acolo pareau sa fi gresit deceniul. Da' multi, bai nene. Am vazut si destui oameni mari si asta m-a bucurat. De fapt..am vazut cam de toate. Multime pestrita si usor dezorientata. Putine figuri coerente, din toate punctele de vedere. Trecem peste. Tic tac, tic tac, tempus fugit, vorba neamtului. *sunet de tobe* UITEEEE-I!!!!!11 Chiar au venit. Imi vine sa-i iau in brate si sa fug cu ei undeva departe. As expected, se incepe cu infra-red. Ma rog, lista se gaseste prin mai toate articolasele de dupa, eu n-o tin minte exact. Au cantat Meds, Drag, Song to Say Goodbye, Space Monkey, Black Eyed, Because i Want You, Every you Every me, Special Needs, Bitter End, Special K, Running up that hill, Nancy Boy si Twenty Years. But i bet you already know that. Publicul inert mi-a lasat un gust amar. Raspundeau la incurajari insa numai pret de cateva secunde. Or fi fost obositi, saracii. Baietii au observat asta si parca s-au ambitionat si mai tare. La un moment dat am avut impresia ca au schimbat chiar playlist-ul, facand loc unei versiuni mai putin ortodoxe a Every you every me. Nu stiu ce sa zic...pe tot parcusul melodiei ma gandeam "e melodia AIA, trebuie sa-mi placa si acum, trebuie, trebuie". Noroc insa ca au compensat cu varf si indesat cu Running up that hill, moment in care i just lost it, pluteam (cam ca la In your room cand au cantat-o Depeche). La asta adauga si faptul ca n-o canta decat in fata unui public pe care-l considera oarecum avizat. Pretty flattering, huh? (dare i say they kinda liked us :) Ce-ar mai fi de mentionat? Pai..their ability to overcome technical difficulties, pentru ca, vorba lui Brian, "this concert being 100% live, things are bound to go wrong. And they just have". Sutele de inimi sfaramate pe care le-a lasat in urma basistul Olsdal. Da, ala care din pacate e gay. Caldura cu care s-au adresat publicului. Promisiunea revederii. They came, they saw, they conquered. Pana si panchistul convins ce-mi e prieten si care venise mai mult la rugamintile mele fierbinti a exclamat un "whoa!" la auzul riff-urilor hipnotizante din incheiere.

On the darker side of things..n-au lipsit accentele autohtone. Manele prin imitatiile alea de terase, seminte, balonase de vanzare, afise de vanzare care de fapt se distribuiau gratuit doi metri mai incolo, racnete cu "porumb avem" si toate cele aferente. Dar n-a mai contat.

Pics found aici si acolo.

Si ca un bonus..Placebo mi-au cam purtat noroc. Vineri am castigat doua concursuri, unul la Orange si unul pe Metropotam.ro, asa ca m-am ales cu vreo trei belete. Dovada. Astept urmatoarele concerte si concursuri :))